Gala Comunității Gălățene – eveniment de recunoaștere a binelui făcut de gălățeni pentru comunitate, organizat de Fundația Comunitară Galați pe 28 noiembrie 2017 – promovează inițiative sociale, activitatea ONG-urilor din Galați, a companiilor și instituțiilor care sprijină proiecte cu impact local.
Eforturile făcute de gălățeni, companii, ONG-uri și instituții publice pentru dezvoltarea comunității locale și pentru implicare socială merită puse în lumină și recunoscute public pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Seara va fi una inedită în care faptele bune, inițiativele sociale și proiectele din comunitate sunt recunoscute și apreciate, una în care comunitatea se va regăsi și se va recunoaște. Aflată la prima ediție, Gala Comunităţii Gălăţene dorește să atragă atenția asupra binelui și recunoașterii acestuia.
„Fundația este scânteia care a reaprins speranțele în noi că putem schimba ceva, și ne-a mai arătat că nu suntem singurii, ci că sunt zeci, sute ca noi. Suntem aici datorită comunității locale. Simt comunitatea mai implicată, mai doritoare de a schimba viața de zi cu zi a „cetății”. De aici și ideea evenimentului de a spune Mulțumesc și de a recunoaște binele.” Cristi Marian Ochiu, Director Executiv
Categoriile pentru care se pot face nominalizări, începând cu data de 4 septembrie 2017, sunt următoarele: Impact în comunitate, Istoria și cultura Galaților, La început de drum, Cu și despre tineri, Coordonatorul de voluntari, Voluntarul anului, Campanie de strângere de fonduri, Colegul implicat, Fundraiser profesionist sau amator, Responsabilitate Socială, Intervenție comunitară, Companie implicată în comunitate. Pe lângă toate aceste premii evenimentul promite surprize și momente de care gălățenii își vor aminti cu plăcere!
„Comunitatea nostră are nevoie mai mult ca oricând să vadă că e frumos să trăiești pentru alții, că împreună suntem Galați, comunitatea care își depășește limitele.” Amalia Ene, Manager Programe
De asemenea, gala este atât un eveniment recunoaștere și stimulare a responsabilității sociale în comunitatea gălățeană, cât și unul prin care toți participanții vor putea schimba viața unor tineri din județul Galați contribuind prin intermediul unei donații la Fondul de Burse al Fundației Comunitare Galați.
Proiectele vor fi jurizate de reprezentanți ai societății civile și ai ONG-urilor gălățene, membri reprezentativi ai comunității, manageri ai unor companii locale, jurnaliști, profesori sau bloggeri.
Gala Comunității Gălățene este un eveniment marca Fundația Comunitară Galați. Pentru mai multe informații despre eveniment și despre proiectele înscrise în competiția din acest an puteți accesa site-ul www.galacomunitatiigalatene.ro.
Citeşte şi Dramaticul pregăteşte a XXIX-a ediție a Festivalul Naţional de Comedie