Bike Works vă invită la cel mai cald şi fraged proiect al său, aflat la ediţia a doua: Galaţiul Pedalează! „Alegeţi un outfit lejer asezonat cu un zâmbet larg, ungeţi lanţul şi haideţi să arătăm ce mulţi biciclişti are Galaţiul!”, este îndemnul celor de la Bike Works.
Alaturi de promovarea acestui mijloc de transport eco, prietenos cu mediul şi inamic al grăsimii de pe coapse, organizatorii evenimentului Galaţiul Pedalează îţi propun să aducă în atenţia participanţilor la trafic numărul crescut de biciclişti pe străzile din Galaţi şi nevoia acestora de a fi respectaţi în trafic.
Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 12.05.2018, la ora 17.00, în parcarea de la Sala Sporturilor. Traseul va fi de circa 8 km, pe str. Brăilei – Ultimul Leu – str. Cloşca – Faleza Superioară – str. Navelor – str. Domnească – Gradină Publică. Iar la finish va fi organizată o tombola bogată pentru cei mai norocoşi dintre participanţi. Se va merge pe prima bandă a străzilor parcurse, ritmul va fi unul de plimbare (cu o viteză medie de 10-15 km/h), coloana va fi deschisă, flancată şi închisă de membrii Bike Works. Prin participarea la eveniment, fiecare îşi asumă că va respecta regulile de circulaţie şi indicaţiile organizatorilor.
Condiţii de participare la Galaţiul Pedalează:
* vârsta minimă – 14 ani
* bicicletă funcţională
* cască de protecţie – recomandată
* carte de identitate
* cunoştinţe minime de circulaţie rutieră
Puteţi invita pe oricine credeţi că ar dori să participe la această plimbare iar dacă nu aveti bicicletă (încă), încurajările şi pozele de pe traseu sunt şi ele binevenite.
Citeşte şi articolul Campania Națională “Share Your Blood, Save A Life”