Campania Națională “Share Your Blood, Save A Life”

1
Campania Națională “Share Your Blood, Save A Life”

Voluntarii organizațiilor locale Junior Chamber Internațional (JCI) România încurajează și invită cetățeni din nouă județe ale țării să doneze sânge în cadrul campaniei de promovare și conștientizare asupra importanței donării de sânge “Share Your Blood, Save A Life”, ce are loc in perioada 16 – 21 aprilie 2018.

Pornit drept un proiect local inițiat de JCI Constanța în 2015, proiectul umanitar “Share Your Blood, Save A Life” s-a extins anul acesta la nivel național sub coordonarea Federației JCI Romania, în parteneriat cu Centrele Regionale de Transfuzii din București, Cluj Napoca, Constanța, Galați, Prahova, Craiova, Suceava, Mureș și Timișoara.

“Share Your Blood, Save A Life” este o campanie de donare de sânge și totodată de conștientizare a nevoii permanente de sânge din unitățile medicale, nevoie ce poate fi acoperită prin implicarea constantă comunității.
JCI Galați dorește să încurajeze în primul rând cetățenii tinerii să doneze sânge. A fi donator de sânge este un gest voluntar, umanitar, neremunerat și de cele mai multe ori anonim, o faptă făcută din convingere cu scopul de a salva viețile semenilor aflate în pericol.
Donând sânge, poți fi eroul necunoscut al unui om aflat la nevoie, pe patul de spital iar pe lângă bucuria de a ajuta, de a salva vieți, există și beneficii pentru sănătatea donatorului. În plus, pentru a putea dona sânge, se efectuează un mini-set gratuit de analize și se măsoară tensiunea, ritmul cardiac, temperatura corpului și nivelul de fier din sânge.

CRITERII DONARE:
• Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18 – 65 de ani, cu greutatea de peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă.
• Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care sa reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă sau neurologice.
• Cu două zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice
• În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor și minim 500 ml lichide.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară: București, Timişoara, Constanţa, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca, Craiova, Prahova, Târgu Mureș, Galați, Suceava. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri, dezvoltare individuală, relaţii internaţionale şi responsabilitate faţă de comunitate.
Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciromania.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Romania și pe www.jcigalati.ro pentru JCI Galați.

Te-ar putea interesa şi articolul  Juniorii Pedalează – concurs de îndemânare pe bicicletă pentru copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.