Născut pe 21 septembrie 1930 la Ploiești, Gheorghe V. Gheorghe este unul dintre cei mai longevivi actori ai scenei românești. În cei peste 63 de ani de carieră, a jucat 300 de roluri în teatru, inclusiv în teatrul liric, unde a și regizat trei spectacole. A interpretat și câteva roluri în film și televiziune. Și-a făcut debutul în 1955 la Teatrul din Oradea, unde a înființat secția de limba română, făcând parte din „grupul celor 12”. După șapte ani prolifici la Oradea, a venit la Teatrul din Galați, pe a cărui scenă joacă fără încetare de atunci.

Publicul vă asociază cu scena de la Galați, dar dumneavoastră v-ați născut la Ploiești.

G.V.G.: M-am născut în Ploiești, sunt ploieștean, neică, vorba lui Caragiale. Am avut o copilărie cam tristă în acest oraș, că am apucat Al Doilea Război Mondial și am trecut prin foc și pulbere, prin bombardamentele americane care ne-au distrus copilăria. După un timp ne-am refugiat, mi-amintesc, înainte de Paști. Aveam 10-11 ani și am plecat cu bagajele în două căruțe, cum am putut, cu părinții, într-o localitate la vreo 40 de kilometri de Ploiești. Nu târziu după asta ne-a bombardat și casa, a căzut o bombă pe casă. Am plecat la timp.

Cum ați ajuns la Teatru?

G.V.G.: Am făcut liceul în Ploiești, la „Sfântul Petru și Pavel”, cel mai mare liceu din Ploiești. Am făcut și Școala Populară în timpul ăsta. Făceam și figurație la teatru în Ploiești și acolo m-a racolat un mare profesor și actor al teatrului din Ploiești, Obreja Victor, care m-a sfătuit să merg să dau la Teatru. După asta am plecat la facultate. Primul an de teatru eu l-am făcut la Cluj, unde am avut profesori deosebiți: pe artistul emerit Ștefan Braborescu, un mare actor al Teatrului Național din Cluj, făceam Tehnica vorbirii cu el; pe Toma Dimitriu, actor de renume al Clujului, și alții, bineînțeles. Apoi Iașul cu Clujul s-au unit și ne-au dus pe toți la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”. Am avut profesori de marcă ai scenei românești: pe artistul emerit Ion Talianu, actor al Teatrului Național din București, și asistent – artist al poporului Grigore Vasiliu Birlic. Ți-am spus tot, de la cine am învățat eu teatru.

Cum a fost debutul?

G.V.G.: După ce am terminat facultatea, eu am fost repartizat cu grupa mea – în frunte cu un mare regizor de calitate și de marcă al teatrului românesc, Radu Penciulescu – la Oradea. Noi am înființat la Oradea, la teatrul care azi se numește „Regina Maria”, secția română a teatrului. Nu exista în anul ăla, în 1955, decât secție maghiară.

Cum ați fost primiți?

G.V.G.: Ne-au primit foarte bine. Am făcut inaugurarea teatrului românesc la Oradea cu „Scrisoarea pierdută”, în care rolul meu de debut a fost Brânzovenescu. La Oradea am învățat și puțin ungurește pentru că nu te servea în magazin dacă nu îi spuneai în maghiară. Aveam colegi buni și la secția maghiară, cu care ne-am împrietenit. Mie nu îmi mai spuneau Gheorghe sau V. Gheorghe, îmi spuneau Vei. V-ul meu este de la Vasile și de la victoria lui Sf. Gheorghe.

Limba română și una dintre cele mai cunoscute piese din dramaturgia româneasă – au creat aceste două ingrediente un moment de emoție în publicul orădean?

G.V.G.: Erau foarte mulți români acolo care erau dornici de teatru și era o lume deosebit de elegantă și cu o ținută deosebită pentru teatru. Respecta sala de teatru și cu prezenta, și cu ținuta. Din stagiunea 1961-1962, funcționez ca actor la Teatrului Dramatic din Galați. Nu mi-a plăcut să merg din teatru în teatru. În două teatre am fost în acești ani de viață și m-am stabilit aici.

Ce v-a reținut aici, la Galați?

G.V.G.: Era un oraș cu o atmosferă deosebită. Nu era combinatul înființat. Era o atmosferă patriarhală. Ne puteam plimba frumos, respiram aer curat, mergeam pe Dunăre, mergeam dincolo de Dunăre – eu am și un hobby, îmi place să merg la pescuit și mergeam la pescuit cu bicicleta peste Dunăre. Dunărea cred că m-a reținut și, pe urmă, bineînțeles, publicul pe care mi l-am făcut în Galați. M-am căsătorit, am un băiat strașnic, care mă moștenește.

Eugen Țugulea (coleg de facultate cu Gheorghe V. Gheorghe – n.r.) a spus despre dumneavoastră că aveți „calitățile artistice ale actorului disponibil, în special în registrul comic, dar și dramatic ori musical”.

G.V.G.: Este adevărat. Am să încep cu muzicalul pentru că marele spectacol al meu, pe care l-am jucat 12-14 ani, „Groapa” lui Eugen Barbu, a fost de mare elită. Cântam acolo vreo 28 de melodii, mi-am făcut și un CD, am acolo imprimate vreo 13-14 melodii din „Groapa”. Am și o amintire deosebită cu „Groapa”. Făceam niște turnee pentru planul teatrului și jucam în diferite orașe mari cu cine crezi? Maestrul Radu Beligan, Dinică, Moraru, Fotino, Mariana Mihuț. Fiind în turneu cu acești stâlpi ai teatrului românesc, Beligan a auzit de spectacol și a zis „Ia să îl vedem și noi!”. L-a văzut într-o dimineață. I-a plăcut așa de mult – era și directorul Teatrului Național – și a zis „Gata, veniți la Național și jucați săptămâna ailaltă!”. Am plecat la București și am jucat și zice „Îl invit, să știți, și pe Barbu”. Eugen Barbu trăia, Dumnezeu să-l ierte!, și el, și Marga Barbu. Și au venit în sală. Și mi-a relatat maestrul Beligan după aia: „Gheorghiță, știi ce m-a întrebat Barbu ăsta despre tine? Cică cine-i, dom‘le, țiganul ăsta? Și eu i-am spus: e cel mai mare actor de la Galați, cel mai bun actor de la Galați. Vreau să-l cunosc”. Au venit la mine în cabină, m-au felicitat, m-au sărutat și el, și Marga Barbu, Dumnezeu să-i ierte!, și zice „O să aveți o surpriză, maestre. Dați-mi numărul de telefon, peste o săptămână vă sun”. Exact peste o săptămână m-a sunat acasă marele Eugen Barbu și m-a invitat să filmez în „Domnișoara Aurica”, unde el scrisese scenariul și unde juca Marga Barbu rolul principal. Am rămas cu amintirea asta deosebită.

Puteți să faceți un top al rolurilor celor mai apropiate de suflet?

G.V.G.: Ar trebui să înșir un catastif întreg, că am aproape 300 de roluri pe care le-am jucat. Roluri mari, roluri deosebite, cu care, probabil, mulți nu s-au întâlnit. La Oradea am jucat „Scrisoarea pierdută”, am jucat „Liceenii” de Treniov, „D-ale carnavalului”, „Nota zero la purtare”, „Ioana d‘Arc” a lui Anouilh, „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, „Cerere în căsătorie” de Cehov, „Cyrano De Bergerac”, „Ochiul babei” etc., deci, spectacole de ținută, sub regia lui Valeriu Moisescu, Radu Penciulescu, Andrei Brădeanu, Corneliu Zdrehuș, Ion Marinescu, Ion Maximilian, cu care am lucrat și la Galați în mai multe spectacole. Iar la Galați am lucrat sub bagheta regizorală a multor regizori deosebiți, printre care le amintesc pe Ariana Kunner Stoica, cu care am făcut „Groapa”, „Chirița în provincie”, unde am jucat Guliță, și pe Letiția Popa, mare regizoare, care e în Franța, cu care am făcut „Avarul” lui Molière, unde am jucat Harpagon, spectacole care au rămas înscrise.

Vă considerați norocos?

G.V.G.: Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul pe care mi l-a dat și pentru felul cum am fost hărăzit să răspund în această misiune pe care mi-a dat-o pe Pământ ca actor.

Care ați zice că sunt „ingredientele” fără de care nu poate fi un actor?

G.V.G.: Eu am studiat toată viața. Am fost punctual în meserie. Am tratat totul cu seriozitate. Am învățat textul dinainte. În afară de disciplină și de memorie, actorul trebuie să aibă dăruire, trebuie să aibă multă, multă sensibilitate și înțelegere, trebuie să contribuie împreună cu regizorul la actul creației, să fie înțelegător, să fie docil, să vină cu propuneri și cu idei, să îmbogățească ceea ce i-a dăruit Dumnezeu.

Dar cu ce v-a îmbogățit teatrul pe dumneavoastră?

G.V.G.: Pe mine m-a îmbogățit teatrul cu dragoste. Tu știi care e secretul teatrului? Dragostea. Fără dragoste, durerea și înfrângerea rămân durere și înfrângere. Dragostea le face să devină frumusețe, înțeles și adevăr. Cu acest secret mare trăiesc în suflet și mă dăruiesc și acum, la vârsta mea și la anii mei de teatru și de viață.

Dacă ar fi să facem un arc peste timp și să le puteți spune ceva profesorilor dumneavoastră, ce le-ați spune?

G.V.G.: Le mulțumesc din suflet pentru ce mi-au dăruit în anii lor, pentru anii mei de atunci, Dumnezeu să-i odihnească în pace și să știe că le-am dus mai departe cu sfințenie și cu dragoste toate sfaturile, și toată bunătatea, și toată știința pe care mi-au dăruit-o.

(Interviu acordat de maestrul Gheorghe V. Gheorghe pentru www.fanitardini.ro)

Fișa artistică:

• Teatrul de Stat Oradea – http://teatrulreginamaria.ro/trupa-iosif-vulcan/gheorghe-v-gheorghe/
• Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați – http://www.fanitardini.ro/artisti/gheorghe-v-gheorghe/

Roluri în film:

• Ceasornicanul în „Café Journal”, 2014, regia: Ciprian Brașoveanu
• Lăutar în „Domnișoara Aurica”, 1985, regia: Șerban Marinescu
• Marin în „Bietul Ioanide”, 1980, regia: Dan Pița
• Cardinalul în „Regele Ioan”, 1976, regia: Letiția Popa

Regie:

• „Firfirică”, Teatrul Muzical Galați
• „Săracu Gică”, Teatrul Muzical Galați
• „Revista în tranziție”, Teatrul Muzical Galați

Cărți lansate:

• „Locuiesc pe o stea”
• „Regăsiri”
• „O cheie de ridicat cortina. Întâmplări cu aplauze la scenă deschisă”

Premii pentru interpretare obținute în cadrul Festivalului de Comedie de la Galați:

• Chelnerul, în „Sâmbătă la Veritas”
• Mișca sau Miloșevici, în „Țarul Ivan își schimbă meseria”
• Profesorul Serebreakov, în „Unchiul Vanea”
• Gremio, în „Femeia îndărătnică”

Distincții:

• Meritul Cultural clasa a II-a, oferit de Ministerul Culturii
• Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, oferit de Prefectura și Primăria Galați
• Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Galați, 1996
• Diploma de Longevitate în Teatru, 2018.

Sursa: www.fanitardini.ro

Citește și articolul: Îngrijiri medicale gratuite în Galați, la domiciliul pacientului