Galați, oraș port la Dunăre, nu a reușit niciodată să dezvolte un golf de ambarcațiuni care să aducă plus valoare orașului nostru.
Municipalitatea nu își permite să dezvolte cu fonduri proprii un proiect de o asemenea anvergură, însă în urma discuțiilor pe care le-a avut primrul Ionuț Pucheanu cu o serie de investitori privați, a constatat că există un mare interes pentru această oportunitate de afaceri.
Tocmai de aceea, el va propune consilierilor locali pe data de 23 februarie la ședința lunară, un proiect care să permită scoaterea la licitație pentru concesionarea zonei din dreapta trecerii bac, cunoscută de mulți dintre dumneavoastră ca fiind un golfuleț.
Terenul aferent acestei ieșiri la apă, momentan este în paragină. Aici ar putea lua naștere o zonă de agrement, demnă de un oraș port cu spații de petrecere a timpului liber dar și un golf de ambarcațiuni.
Citește si Proiecte noi la standarde ridicate pentru Plaja Dunărea
Speram ca această inițiativă să fie întâmpinată cu succes și de consilierii locali, astfel încât în cel mai scurt timp, să poată fi organizată licitația, iar oamenii de afaceri dispuși să investească în dezvoltarea zonei să își pună în practică ideile.