Pe 24 februarie, în calendarul românesc are loc Dragobete, sărbătoarea iubirii și dorim să vă prezentăm câteva tradiții și obiceiuri din popor cu ocazia acestei zi festive.
Istoria numelui
O zicală spunea: “Azi e Dragobetele, se săruta fetele”. Dar ce înseamnă cu adevărat, din punct de vedere semantic, Dragobete? Ei bine, în mitologia românească, se pare că Dragobete era zeul tinereți, al veseliei și iubirii. El este un personaj transmis din generație în generație de pe vrea dacilor, care l-au transformat într-un simbol al iubirii și protector al tinerilor. O legendă populară spune chiar că Dragobete era fiul babei Dochia și era un tânăr chipeș și iubăreț, căruia îi plăcea să seducă femeile.
Tradiții pentru tinerii îndrăgostiți
Din aceste tradiții de Dragobete se află și credința oamenilor cum că această sărbătoare reprezintă atât începutul, cât și sfârșitul, începutul unui capitol nou al vieții: natura prinde viață, iar Postul Sfânt al Paștelui începe, simbolizând sfârșitul desfrâurilor lumești.
Tot din aceste tradiții populare de Dragobete, care se practică și în ziua de astăzi, enumerăm ritualul tinerilor care se îmbracă în haine frumoase și se duc în pădure să culeagă primele flori ale primăverilor, cântând și cu voie bună.
Un alt obicei spune că la ora prânzului, băieții de la sat trebuie să fugărească fetele, încercând să le prindă și să le sărute. Dacă fetelor le place de acest băiat, atunci ele trebuie să-l lase să le prindă și să le pipe. Sărutul simbolizează înfiriparea iubirii dintre cei doi, dar și logodna lor. Seara, comunitatea satului se strânge laolaltă, iar tinerii îndrăgostiți își anunță logodna în fața tuturor. Cuplurile participante sunt considerate binecuvântate și vor avea o viață plină de belșug și sănătoasă. Cei care nu participă sunt pedepsiți de soartă să nu iubească și să fie iubiți în acel an.
Există și un obicei conform căruia tinerele necăsătorite strâng zăpada rămasă în ogradă, numită și ”zăpada zânelor”, pentru că ea reprezenta surâsul lor. După ce se topește, apa zăpezii capătă puteri magice: descântece de iubire și ritualuri de înfrumusețare, ca să devină la fel de frumoase precum zânele.
Atenție cu cine vă întâlniți
Dacă fetele nu se întâlnesc în ziua de Dragobete cu o persoană de sex opus, se spune că ele nu vor avea parte de iubire tot anul. Pe de altă parte, în unele sate, fetele care ating un bărbat dintr-un sat vecin vor fi îndrăgostite tot timpul anului. Bărbații nu trebuie să necăjească nici o femeie toată ziua și nici să se certe cu ele, altfel vor avea parte de ghinion toată primăvara. Toți tinerii îndrăgostiți TREBUIE să se sărute în ziua de Dragobete ca să păstreze dragostea vie tot anul.
În unele regiuni, de ajunul Dragobetelui se practică și visatul ursitului, la fel ca în seara de Bobotează. Tinerele care doresc să-și viseze ursitul, pun sub pernă o codiță de busuioc.
Una din tradițiile de Dragobete care trebuie absolut respectată de către toți tinerii este să nu plângă deloc în această zi. Dacă vor plânge, vor avea parte doar de ghinion în dragoste tot anul.
Acestea sunt unele dintre cele mai interesante tradiții și obiceiuri de Dragobete practicate în România, care promit noroc în dragoste celor care le respectă…și ghinion celor care le încalcă. Le urăm tuturor îndrăgostiților o zi plină de romantism împreună, iar dacă sunt în pană de idei când vine vorba de cadouri, noi propunem câteva idei inedite.
O tradiție deosebita☺