miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăEvenimentePoveste persană - premieră de balet pe celebrul poem Seherezada

Poveste persană – premieră de balet pe celebrul poem Seherezada

Noua premieră de balet, Poveste persană, care va putea fi vizionată sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 18:00, încununează eforturile balerinilor gălățeni, reunind atât interpreții experimentați ai Teatrului cât și tinerii aspiranți ce abia deprind tainele dansului, aflați încă pe băncile școlii, într-o producție mult așteptată de public.

Coregrafia îmbină elemente ale tehnicii clasice și plastica orientală a corpului și brațelor, conferind imagine și mișcare muzicii capodoperei orientale romantice a școlii naționale ruse, celebrul poem simfonic Seherezada de Nikolai Rimski-Korsakov.

„Demult îmi doream pentru compartiment un spectacol care să îi motiveze, să îi ridice. Baza și structura spectacolului merge pe dans clasic, dar datorită subiectului am încercat să îi adaug mișcări plastice, în stil oriental, care să sublinieze atât muzica, cât și subiectul acestei lucrări. M-am gândit la un titlu care să penetreze cât mai mult la public, mai ales prin muzică. Baletul înseamnă jumătate muzică, jumătate dans. Așadar, m-am oprit la lucrarea maestrului Rimski-Korsakov, Sheherezada, iar pentru a crea un balet de sine stătător, am apelat la un alt compozitor care a fost discipolul maestrului Rimski-Korsakov, mai exact Ivan Ippolitov. Am făcut din mai multe lucrări de-ale celor doi un colaj muzical care să mă ajute în desfășurarea acțiunii și să subliniez cât mai bine scenariul acestei lucrări”. (Gabriela Gegea, coregraf, regizor, scenograf al spectacolului de balet „Poveste persană”)
Regia spectacolului este semnată de către Gabriela Gegea, în colaborare cu Adrian Mărginean, în vreme ce scenografia și întreaga coregrafie îi aparține doamnei Gabriela Gegea.

Din distribuție vor face parte balerinii: Irina Marola (Zuneida), Ionuț Țurlea (Faruz), Florentina Ștefan (Farizana), Paul Nedelcuță (Sultanul Shahryar), Ecaterina Radu (Eunucul), Rodica Dorojan și Alina Donțu (Sclavele), Viorel Huru (Vizirul), alături de restul ansamblului de balet al Teatrului, în colaborare cu elevii claselor de coregrafie ai Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați, sub îndrumarea profesorului pregătitor Ofelia Andrei.

Prețul întreg la premiera Poveste persană este de 54 lei, iar prețul redus pentru acest spectacol este de 32,4 lei. Biletele pot fi achiziționate și online aici. Informații suplimentare pot fi obținute accesând numărul de telefon 0236.465.599 (casieria Teatrului) în intervalul orar afișat pe site-ul instituției sau pe pagina de Facebook a acesteia.

Te-ar putea interesa și Teatrul Naţional de Operă şi Operetă te invită la – Pian la 4 mâini

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE