Contractul de finanțare europeană pentru proiectul ”Reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați” a fost semnat, joi, 7 noiembrie 2019, la sediul Primăriei de căt Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și Luminița Mihailov, director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud – Est. Este vorba despre o investiție de aproximativ 3 milioane de euro, având ca beneficiari direcți pacienții care vor primi asistență medicală de specialitate, într-o unitate sanitară modernizată și dotată la standarde europene.
Astfel, la Spitalul de Psihiatrie sunt prevăzute în principal următoarele lucrări:
- lucrări de construire a unui corp de clădire nou prin extinderea corpului C28 existent cu regim de înălțime S+P și funcțiunea de pavilion psihiatrie copii și ambulatoriu de specialitate, total echipat cu instalațiile necesare;
- lucrări de consolidare și reabilitare pentru Corpul C28;
- lucrări de creștere a eficienței energetice, înlocuirea tâmplariei existente, refacerea instalațiilor electrice, termice, montare centrală tratare aer proaspăt, montarea unui sistem de reducere a consumului de energie (sistem de climatizare și încălzire), instalații panouri fotovoltaice;
- lucrări de sistematizare prin refacerea trotuarelor în jurul clădirii existente și crearea unor trotuare perimetrale noii clădiri;
- realizarea de instalații de stingere a incendiilor cu hidranți exteriori, instalații termo-ventilații, instalații ventilare și climatizare, instalații electrice, instalație de curenți slabi;
- dotări și echipamente medicale pentru Radiologie și imagistică medicală, explorări funcționale, laborator TEC, laborator analize medicale.
Durata de implementare a proiectului este până la data de 31.12.2021.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 14.545.756,74 lei, din care finanţarea nerambursabilă este în sumă maximă de 10.477.062,71 lei, echivalentă cu 98 % din valoarea totală eligibilă.
Obiectivul general al proiectului constă în eficientizarea sistemului de sănătate, prin reducerea internărilor și prin accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați. Îmbunătățirea serviciilor în ambulatoriu va avea un răspuns pozitiv de orientare a cazurilor fără complicații către serviciile specifice din ambulatoriu, cu rezultate considerabile în degrevarea costurilor sociale de spitalizare și a celor conexe, precum și îmbunătățirea relației medic – pacient.
Primăria municipiului Galați mai are în domeniul sănătății, în implementare, două proiecte cu fonduri europene la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”, în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro, pentru modernizarea ambulatoriului integrat și a compartimentului de primiri urgențe. În plus, municipalitatea a depus un proiect cu fonduri europene de peste 3,4 milioane de euro care vizează relocarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie “Buna Vestire” Galați.
Te-ar putea interesa și Lista secţiilor de votare pentru Municipiul Galaţi. Află unde mergi la vot!