Primăria municipiului Galați informează că din cursul nopții trecute s-a intervenit pentru deszăpezire pe străzile din oraș, astfel încât să se poată circula în condiții bune de la primele ore ale dimineții. La această oră se intervine cu 12 tractoare, 10 sărărițe, un bobcat și un Hilltip. Totodată, s-au împrăștiat până dimineață 187 de tone de sare.
Acum se acționează pe principalele artere de circulație, urmând și intervențiile în cartiere.
Precizăm că există un stoc de peste 2.000 tone de material antiderapant (sare industrială), existând un acord cadru pentru încă maxim 4.000 de tone, precum și peste 20 tone de clorură de calciu, existând un acord cadru pentru încă 200 de tone.
Află şi despre Opt blocuri din Galaţi vor fi modernizate cu fonduri europene
De data asta nu au fost luați prin surprindere😂
Mai bine lasă străzile așa, abia nu se mai vad gropile🤣🤣