Centrul Cultural „Dunărea de Jos” invită gălățenii, între 29 noiembrie și 2 decembrie, la Târgul Meșterilor Populari 2018. Ajuns la a XVIII-a ediție, evenimentul reunește la Galați meșteri populari și artizani din cele mai importante zone etnofolclorice ale țării și este amplasat în zona pietonală a „P-urilor”.
Meșterii aduc lemn cioplit din Vâlcea, ceramică tradițională de Corund, Harghita și Braniștea, Galați, port popular sau elemente de port popular din Fălticeni, Piatra Neamț, Brăila și Galați, accesorii personalizate, pielărie și cojocărie din Grumăzești, județul Neamț, și Republica Moldova.
Nu lipsesc ouăle încondeiate (Moșna Iași), picturile, figurinele, păpușile și alte obiecte decorative. Amatorii de bunătăți se pot delecta cu turtă dulce, miere, siropuri și dulcețuri, produse culinare tradiționale din Argeș, Suceava, Brașov și Galați.
La Târgul Meșterilor Populari 2018 artiștii Centrului Cultural „Dunărea de Jos” vor fi și ei prezenți: Ansamblul Folcloric ”Doina Covurluiului”, soliștii, dansatorii, elevii Școlii de Arte – clasa de Canto – Muzică Populară și Grupul Folcloric ”Glasul Odăieșilor”.
Târgul va fi deschis zilnic între orele 10.00-22.00. Spectacolul de deschidere va avea loc miercuri, 29 noiembrie, la ora 17.00, în zona pietonală a „P-urilor”. În celelalte zile de târg, gălățenii se pot bucura de spectacole începând cu ora 17.00. În ultima zi, duminică 2 decembrie, Târgul Meșterilor Populari se închide la ora 14.00.
Citește și articolul Zilele Galațiului 2018 – programul sărbătorilor de 30 noiembrie și 1-2 Decembrie