Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați își premiază spectatorii fideli, iar în luna mai are bucuria de a declara doi Spectatori ai lunii.
CRISTINA GRECU și NICOLETA MĂSTĂHACU au cheltuit, pe parcursul lunii aprilie, exact aceeași sumă de bani – câte 252 de lei – pentru a achiziționa online bilete la spectacolele Dramaticului, așa cum reiese din situația vânzărilor realizate de platforma bilete.fanitardini.ro în intervalul 1-30 aprilie.
Cele două doamne primesc din partea Teatrului Dramatic „Fani Tardini” câte două locuri la una dintre reprezentațiile trupei.
Cristina Grecu s-a întâlnit marți, 7 mai cu directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Florin Toma, care i-a oferit premiul și un buchet de flori drept mulțumire pentru faptul că folosește platforma bilete.fanitardini.ro. „Eu prefer să achiziționez bilete online pentru că este mult mai ușor și mai comod. Merg la teatru pentru că e un mod frumos și interesant de a petrece timpul liber. Asta ca să nu mai spun că este și educativ. Având în vedere că sunt și cadru didactic, sfătuiesc în primul rând copiii să își petreacă timpul liber astfel”, a spus Cristina.
Cu Nicoleta Măstăhacu se vor întâlni în curând. „Vin la teatru destul de des, îmi face plăcere și mă relaxează, iar spectacolele sunt de calitate”, a declarat Nicoleta prin telefon.
În aprilie, 202 cumpărători au folosit platforma bilete.fanitardini.ro.
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați a lansat în aprilie 2019 campania Spectatorul lunii, prin intermediul căreia oferă lunar două locuri la un spectacol celui mai avid cumpărător de bilete online.
Următorul spectator al lunii va fi anunțat în iunie.
Sursa: Biroul PR al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”
Citește și articolul: Eroii în pijamale vin la Brăila Mall în perioada 9 mai – 2 iunie