luni, aprilie 21, 2025
AcasăArticoleTropice tâmpe - aventurile care vor schimba faţa lumii

Tropice tâmpe – aventurile care vor schimba faţa lumii

Cartea lui Florin Bican – intitulată “Tropice tâmpe” – este una fantastică, în care, odată intrat, cititorul zboară în balon cu poștărița Cristinel, dezleagă tainele apariției omului cu Tarzan și află care este fața nevăzută a nopții!

Stanley, eroul cărţii, primește o misiune extraordinar de importantă: trebuie să salveze jungla de flagelul betonului. Este o misiune care-l poate transforma în erou, pentru că de salvarea junglei depinde lumea toată: când zici junglă, zici copaci, când zici copaci, zici lemn… iar când zici lemn, zici limbaj – și ce-ar fi guvernarea fără limba de lemn?

Mergând din aproape până-n departe, cum zice-n carte, Stanley își găsește aliați dornici să-l ajute să curme orice rău care macină omenirea. Iar aventurile lui vor schimba fața lumii!

Cartea va fi lansată în cadrul Librăriei Donaris din Galaţi în data de 19 martie! Poţi câştiga această carte participând la concursul de pe pagina noastră de facebook.

 

S-ar putea să te intereseze şi  CFR retrage, în weekenduri, 2 curse care trec prin Brăila şi fac legătura cu Galaţi

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro