luni, martie 31, 2025
AcasăEvenimenteCurs de Yoga pentru începători în Galați

Curs de Yoga pentru începători în Galați

Yoga pentru începători: 5 sau 10 săptamâni de practică, de două ori pe săptămână. Acum în două locații: Galați și Brăila (este eveniment separat pentru Brăila)

Când?
în GALAȚI: Marți și Joi de la 6:00 la 7:15 dimineața

Perioada in care se sustine programul: 12 Februarie-18 Aprilie.

Dupa Sf. Paste se va relua activitatea.

Contribuția: 5 săptămâni 299 lei. 10 săptămâni 499 lei.
Plata la ședință: 45 lei.

Limita de locuri: 25 persoane
Minim de locuri: 10 persoane

Locația:
pentru GALAȚI- Sala Lady’s Fit Gym, lângă Magazin Modern
(Având în vedere că se va face dimineața, va fi intimitate și se va putea crea atmosfera de care e nevoie pentru o practică de yoga așa cum se cuvine)

Despre participare și înscriere citește mai jos ce ne spune Florina:

Cu fiecare program de dimineață am mai crescut un picuț 🙂 și datorită curajului participanților din trecut, zic eu, acest program cu fiecare versiune prinde noi forme, în ideea de a vă susține și călăuzi, în propria schimbare, dezvăluire, dezvoltare.

Dacă consideri că 6 e prea dimineață întreabă-i pe cei care au venit la 5 sau la 5:30 dimineața- o să zică că e cam târziu :). Credeți-mă vă răsfăț :D. Resetează-ți propriile limite și vei putea să faci orice îți dorești, mai ales când faci ceva doar pentru tine.

De ce aveți nevoie?
* Motivație * Voință * Efort *Continuitate * Detașare * Ieșirea din uzual, din zona de confort * Atitudine: ‘eu nu caut experiențe plăcute, ci caut să experimentez acum, aici, ceea ce sunt acum, aici…atitudinea ta cu fiecare ședință de yoga în parte ar fi mai degrabă „las ca fiecare practică să mă surprindă în felul ei”‘.

-haine comode, de preferat haine din material natural (bumbac, in, cânepă)
-yoga se face fără încălțări, șosete
-vei avea nevoie de o păturică la relaxare/meditație
-saltea de yoga proprie recomand…sunt niște saltele la sală dar nu sunt de yoga dar le poți folosi

Timp de 5-10 săptămâni veți trece prin urmatoarele:
10-40 min- practică meditativă de relaxare/ concentrare/ stare de prezență
30-60 min- practică de asane (posturi fizice hatha yoga)
10 min- shavasana (relaxarea la final de practică fizică yoga)
10-20 min întrebări, clarificări, răspunsuri

Acest program de dimineață va continua în funcție de solicitări, cu intenția de a continua imediat după ce se termină cele 10 săptămâni. Pentru a te stabili în disciplina yoga ai nevoie de entuziasm, dăruire, continuitate pe o perioadă îndelungată de timp și cu țeluri realiste și realizabile. Consider că pentru un începător țelul de a face yoga de 2 ori pe săptămână este unul realizabil si realist.

Reguli:
– Se ajunge la clasă cel târziu la ora 5:50. Din respect pentru cine va veni la timp vreau să începem la 6:00 fix, astfel pentru a fi cât mai eficienți, cu timpul voi închide ușa de la intrare la 5:55, fără excepție. Sper că am fost suficient de clară 😀

Înscrierea este valabila doar dacă trimiți email și plătești avans.
Rezervă-ți locul prin a trimite un email la florina.paduraru@gmail.com și plata de 299 lei în avans. <Contul în care poți depune banii RO29INGB0000999902563032, numele Păduraru Florina>. Menționează în email că vrei să te înscrii la acest program, si pentru ce perioadă optezi. Deasemenea te rog să menționezi:
1. Dacă ai anumite afecțiuni precum insomnie, anxietate, tristețe, stări depresive, stres, indigestie, glaucom, dureri lombare, cervicale, balonari, constipație, sciatică, prolaps al organelor genitale, hemoroizi, probleme cardiace, operații recente, accidente în trecut etc.

2. De ce vrei să practici yoga? Orice răspuns e acceptat. Nu trebuie să scrii ceva pompos…. Doar adevărul… Nu primește nimeni notă sau premiu pentru răspuns :), cu cât te cunosc mai bine cu atât pot să te susțin mai personalizat.

Dacă mai sunt întrebări după ce ai citit toate aceste detalii îmi poți scrie fie pe facebook în privat sau pe florina.paduraru@gmail.com. Am și un nr de telefon 0740185768…dar de cele mai multe ori mai mult departe de mine se află decât prin preajma mea.

Dacă vrei cu adevărat să participi la acest program vei face în așa fel încât să ajungi, altfel vei găsi tot felul de scuze care să te convingă pe tine că nu ai cum să vii, dar tu de fapt ai vrea, dar „nu poți”…te minți singur(ă)! Dacă ai nevoie de convingere, susținere contactează-mă 😀

Despre mine…Am început cu cursurile de bază: Instructor de Yoga international (Power Vinyasa Yoga 200hrs terminat în iunie 2013 și Hatha Yoga 300hrs terminat în August 2016, ambele făcute in India). Prin 2017 am participat la un curs de meditație în cadrul Institutului de Yoga Kaivalydham din Lonavla, India apoi am avut onoarea de a participa la un curs de 10 zile de Vipassana în India (10 zile de meditație în tăcere). La începutul lui 2018 m-am înrolat la un curs de Yoga Nidra pe o perioada de 4 ani cu prof. André Riehl- mă simt bincuvântată să-l am ca profesor.
Sunt part-time yogi, instructor de yoga (adulți, copii, gravide), educator prenatal și părinte cu normă întreagă. Sunt într-o continuă cunoaștere și dezvăluire. Învăț, pun în practică, accept și îmi mențin focusul în prezent. Apreciez, iubesc, binecuvântez, renunț și las ca binecuvantarea și acțiunea să se întâmple prin mine, respir, mențin o postură dreaptă, conștientizez, pentru că doar așa învăț mai mult și mai mult, doar așa apreciez ce sunt, ce am și ce primesc. Toate cele menționate mai sus, și mai mult, înseamnă perfecțiunea pentru mine acum…și spre asta tind. Namaste dragi căutatori (jignasu), adepți (sadhaka) și part-time yogis.

Sursa Facebook

Te-ar putea interesa si Dragi părinți, îndrumați copiii către mișcare, către sport!

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE