miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăArticoleLocuri pe care trebuie să le vizitezi, la doi pași de Galați

Locuri pe care trebuie să le vizitezi, la doi pași de Galați

Zona Galați se bucură de locuri frumoase, peisaje spectaculoase, minuni ale naturii, toate la doi pași de orașul Galați. Pentru turiștii care au poposit recent în oraș, am creat o listă cu obiective turistice care înglobează atât munca oamenilor, cât și munca naturii.
La doi pași de Galați poți descoperi minunatele păduri: Gârbovele, Buciumeni, pădurea Adam, lacul Brateș și lacul Tălăbasca, herghelia de cai de la Tulucești, castrul roman și faleza Dunării. Îți vom prezenta mai jos locuri minunate, care se află la câțiva kilometri de Galați și pe care trebuie să le vizitezi.

Update: 30.10.2024

Noul pod peste Dunăre de la Brăila

Al treilea cel mai mare pod din Europa – Podul suspendat peste Dunăre, supranumit „Golden Gate” de Brăila, leagă Tulcea și Brăila și are o lungime de 2 kilometri, dintre care jumătate reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea .

Înălțimea podului este de 200 de metri, iar lăţimea totală este de 31 de metri şi cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,5 metri lăţime.

La momentul finalizării, podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod din România și al treilea din Europa, din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii. Podul peste Dunăre este cea mai scumpă construcţie de acest gen din istoria României, cu o valoare estimată de 500 de milioane de euro, şi al doilea proiect de infrastructură de pe tot cursul Dunării, după Porţile de Fier.

Află programul aici.

Iată care sunt cele mai frumoase locuri de vizitat din Brăila sau împrejurimi!

Pădurea Gârboavele

Pădurea Gârboavele se află în vecinătatea orașului Galați, la 8 kilometri, aproape de intersecţia dintre DN24D şi DN26. Pădurea Gârboavele este arie protejată, cu o mulțime de porțiuni cu floră și faună sălbatică. Tot aici vei avea parte de mai multe modalități de petrecere a timpului liber: plimbări prin natură, locuri de relaxare și de grătar, trasee de mountainbike şi de cros. În zona pădurii Gârboavele te poți caza în cele 4 complexuri turistice sau poți savura delicatese de la restaurante și te poți relaxa, pe timp de vară, la piscină, chiar poți practica în înnotul de performanță în piscina olimpică.
Ceea ce este surprinzător este faptul că aici poți vizita Muzeul Satului moldovenesc, o adevărată încântare pentru istoria Moldovei. Muzeul cuprinde gospodăriile tradiţionale din Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi Cahul, de acum un secol. Un bilet de vizitare costă aproximativ 3 lei, iar muzeul se poate vizita de miercuri până duminică între 10:00-18:00. Iar dacă te întrebai unde se află grădina zoologică, trebuie să știi că tot aici o poți vizita, la standarde europene.

Tot la Gârboavele se află și un parc de aventură, EscapeLand, cu 15 trasee de diverse dificultăți și tiroliene spectaculoase. Tarifele sunt cele mai mici din țară, cu 25 – 30 lei pentru copii și 35 – 40 lei pentru adulți, timp de 2 ore. Parcul va dispune și de o pistă de bob suspendată.

Parcul de Aventură Galați

Parcul de aventură din Galați, situat lângă plaja Dunărea, oferă o gamă variată de activități pentru vizitatori de toate vârstele. Cu trasee downhill pentru biciclete, tobogan cu colaci, traseu pumptrack și traseu motric, parcul creează o atmosferă plină de distracție și adrenalină. Cu o zonă special amenajată pentru relaxare, vizitatorii pot savura și peisajul verde într-un mediu plăcut. Inaugurat în iulie 2023 și realizat în cadrul unui proiect cu fonduri europene, acest parc de aventură reprezintă o oportunitate excelentă pentru petrecerea timpului liber într-un mod activ și captivant.

Programul este disponibil aici.

Herghelia Tulucești

La doi kilometri de pădurea Gârboavele, se află herghelia Tulucești, un loc de o încântare rară. Aici îți poți petrece câteva ore, admirând împrejurimile sau poți opta pentru o ședință de călărie. O plimbare pornește de la prețul 30 de lei și o cursă de o oră jumătate, pornește de la 120 de lei. Acestea se pot executa doar cu programare, cu o zi înainte, pentru intervalul 9:00 – 12:00 şi 12:00 – 16:00 la nr de telefon: 0236 412 526/0 740 873 738.

Pădurea Buciumeni

Pădurea Buciumeni, de un farmec și o splendoare aparte trebuie văzută măcar o dată. Se află la o distanță mai mare de Galați, aprozimativ 100 de kilometri, dar peisajele te fac să uiți de distanța pe care ai parcurs-o. O pădure mirifică de fag îți va încânta imediat vederea, întinzndu-se pe o suprafață de 800 de hectare. Tot aici se află mânăstirea Buciumeni, atestată încâ din anii 1430, de o frumusețe aparte. În zonă se află și cramele de la Nicorești.

Lacul Brateș

Un loc pe care trebuie să îl vizitezi, la doi pași de Galați, este lacul Brateș. Cel mai mare lac de luncă din România, se află în vecinătatea orașului Galați, o adevărată oază de liniște și deconectare. Brateșul este un loc numai bun pentru iubitorii de pescuit și este o posibilitate bună de a te relaxa în zilele libere.
Tot o bună oportuniate de petrecere a timpului liber, o oferă complexul Brateș, loc amenajat de plajă, de grătar, terenuri de fotbal, volei și un restaurat pentru ieșirile din weekend. Intrarea în zona de relaxare costă pentru adulți 10 lei, iar pentru copii, 5 lei.

Mânăstirea Tudor Vladimirescu

La câțiva kilometri de Galați, în comuna Tudor Vladimirescu, se află mânăstirea cu același nume, de o frumuseșe și un farmec aparte. Cu un design special, porți construite în stil maramureșean, o mulțime de flori și liniște cât cuprinde. Dacă treci prin zonă, trebuie să o vizitezi.

Pădurea Adam

Rezervație naturală a județului Galați, pădurea Adam se află aproape de limita cu județul Vaslui, la aproximativ 25 de km. de Bârlad. O splendoare a naturii fiind printre preferatele lui Nicolae Ceaușescu, pădurea Adam se bucură de un farmec aparte.
Poți merge aici pentru vânătoare, mountanbike sau drumeții sau pentru a vizita Mănăstirea Adam, unde se află o icoană făcătoare de minuni.

Iată care sunt cele mai frumoase locuri de vizitat din Brăila!

Castrul Roman

Castrul Roman se află la doar un kilometru de Galați, DN 25 Galați-Tecuci și este un sit arheologic cu valoare internațională. Săpăturile au scos la lumină castrul roman, contruit pe locul unde se găsea în trecut o cetățuie dacică. Complexul se întinde pe suprafață de 10 hectare și cuprinde două necropole romane, vase vechi, în care se transportau grânele și vinul și primul mormânt al unui daco-roman creștinat. În curând, situl va deveni o atracție majoră, deoarece în zonă va fi construit și un muzeu.

Muzeul de Istorie ,,Paul Păltănea”

Tot în Galați trebuie să vizitezi: Muzeul de Istorie ,,Paul Păltănea”, str. Mr. Iancu Fotea, nr.2, vis a vis de Biserica Greacă, Casa Rurală ,,Ion Avram Dunăreanu”, comuna Suhurlui, Casa Memorială Costache Negri în comuna cu același nume și Casa ,,Hortensia Papadat Bengescu”, comuna Ivești, județul Galați.

Vezi aici programul.

Parcul Național Munții Măcinului

La câțiva kilometri de Galați, aproximativ 35 de km., peste Dunărea se află Parcul Național Munții Măcinului , la care trebuie să faci măcar o excursie. Munții Măcinului sunt cei mai vechi din Sudul Europei, cu vegetație de stepă și vegetație forestieră deosebită. Munții Măcinului oferă trasee montane diverse și posibilitatea de a practica sporturi ca: alpinism, mountainbike și cros.

Lacul Iacobdeal

Plimbarea prin Muntii Macin iti va scoate in cale un lac de o frumusete uimitoare, Iacobdeal. Lacul din apropierea comunei Turcoaia s-a format in urma extragerii granitului din fosta cariera de piatra de pe Iacobdeal si are un aspect de caldare, asa cum au lacurile glaciare. Interesant este ca in acest lac nu se varsa nicio apa curgatoare, si nici lacul nu se scurge in Dunare – se alimenteaza subteran, poate de aceea a si fost numit de localnici “La fantana”. La Lacul Iacobdeal ajungi din DN 22D Macin – Cerna mergand spre comuna Turcoaia.

Află mai multe de aici: Nu știi unde să te relaxezi în weekend? Ai auzit de Lacul Iacobdeal?

Cetatea Dinogeția

Dinogeția, cetate romană și bizantină este situată pe o mică insulă, la câțiva kilometri de trecerea cu bacul, la Galați.  În incinta cetății se află ruinele unei bazilici, cea mai importantă și cea mai veche de pe teritoriul țării noastre, a unor drumuri, unelte agricole și casnice, care indică rolul militar al cetății. Dacă ai drum în județul Tulcea, trebuie să te oprești pentru câteva minute și să vizitezi ruinele frumoasei cetăți.

Tu mai știi și alte locuri frumoase în împrejurimile Galațiului?

ARTICOLE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE